CUVÂNT ÎNAINTE

   Teritoriul comunei Pietroșița este unul dintre cele mai binecuvântate din județul Dâmbovița, din punct de vedere al resurselor, al frumuseții locurilor, al potențialului natural și uman și, de aceea, este important ca în această comunitate mică, să ne apărăm tradițiile strămoșești și mai uniți, mai solidari, să depășim toate greutățile, în principal prin implementarea de proiecte benefice tuturor locuitorilor zonei. Administrația Locală a comunei Pietroșița are în vedere accesarea celor mai eficiente programe de finanțare, în raport cu nevoile comunității și potențialul zonei, scopul final al implementării proiectelor fiind modernizarea comunei și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. Munca în echipă – prin locuitori, Primar, Consiliul Local, departamentele de specialitate din cadrul Primăriei – este cheia reușitei acestui demers.
   În calitate de primar al comunei Pietroșița, aduc mulțumiri tuturor celor care au sprijinit și susțin în continuare demersurile de modernizare a localității noastre. Atunci când oamenii acționează cu credință și pun suflet în tot ceea ce fac, lucrurile merg într-o ascensiune continuă, fără sincope.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Primar - Prof. Dicu Ion

Noutati

2024 2023 2022 2021

Urgențe: 112

Poliția: 0245 207 200

Pompierii: 0245 611 212

Ambulanța: 0245 213 785

Protecția copilului: 0245 611 915

Spitalul Județean de Urgență Targoviste: 0245 631 582